Uzina

 - UZINA din OTELU ROSU - Trecut si prezent - Scurt istoric -

In zona Vaii Bistrei mineritul si prelucrarea fierului au fost cunoscute si practicate de milenii, existand vechi traditii metalurgice chiar pe vatra istoricei localitati Ohaba Bistra.

Premierele industriale sunt atestate prin prezenta cuptoarelor catalane si a atelierelor de prelucrare a fierului in bandaje prin intermediul ciocanelor actionate hidraulic, unul dintre acestea il puteti vedea in imaginea alaturata.

In anul 1804 apar vetrele de afanare, primul proprietar atestat fiind MARTINSCHITZ, apoi PALLMAN si HANOVITZ, care in anul 1823 vand proprietatile lor Societatii Unite Bistra-Ruschita.

Prin contractul incheiat la 13 Martie 1823 la Viena, Comandamentul Cezaro-Craiesc, in numele Regimentului de Graniceri Valaho-ilirici, cedeaza pe 25 de ani Societatii Bistra-Ruschita exploatarea padurilor de pe versantul sudic al Muntilor Poiana Rusca si de pe versantul nordic al Muntilor Tarcu.

Dupa anul 1830 vetrele de afanare sunt treptat inlocuite de cuptoarele de pudlare care foloseau ca si combustibil lemnul.
In anul 1834 sunt concesionate pe timp de 80 de ani alte paduri in zona Rusca Montana. In 1856, la Ferdinandsberg, au existat instalatii de pudlare, un laminor de profile usoare (vezi foto) si un atelier de lacatuserie.
Laminorul era dotat cu un cuptor (Schweinssofen) in care se incalzea otelul destinat laminarii, pentru producerea ulterioara a unor bunuri de larg consum functionand pentru o perioada si o instalatie de emailat (Emaillierhute).
 

Inca din anul 1807, in Nomenclatorul localitatilor din comitatul Caras-Severin este mentionata localitatea FERDINANDSBERG.

La 12 Septembrie 1857, Societatea Bistra-Ruschita vinde unitatile sale metalurgice din Ferdinandsberg catre Prima Societate Banateana de Mine si Metalurgie - Erster Banater Siebenburger Bergwerks Gesellschaft - cu sediul la Viena.

In 13 Decembrie 1859, societatea mai sus mentionata fuzioneaza cu Asociatia Brasoveana pe Actiuni de Mine si Metalurgie. Acest consortiu producea anual la Ruschita si Rusca-Montana, 8000 tone de fonta care erau apoi prelucrate la Ferdinandsberg. In perioada in care instalatiile metalurgice de aici au apartinut acestui consortiu denumirea oficiala a lor a fost: Uzina de Fier Ferdinandsberg - Eisenwerk Ferdinandsberg. Existau in 1865 sase cuptoare cu pudlaj, in acelasi an s-au inceput lucrarile pentru construirea unui laminor de semifabricate si sine de cale ferata dotat cu 5 caje, actionat de o turbina de 80 CP si cu instalatii anexe necesare.

Sinele de cale ferata au fost utilizate la construirea liniei ferate SIMERIA - PETROSANI, Uzina Ferdinandsberg fiind, la acea data, a doua unitate siderurgica din tara, dupa Resita, care a fabricat acest fel de produse metalurgice.

In anul 1867 se creaza dualismul austro-ungar si Ferdinandsberg devine Nandorhegy, denumire ce se regaseste si pe produsele uzinelor de aici. Dupa darea in functiune, in 1881, a unui laminor de tabla subtire si in 1891 a primului cuptor SIEMENS-MARTIN cu o capacitate de 6,5 tone, in anul 1897, la 15 Iunie, Asociatia Brasoveana de Mine si Metalurgie vinde Uzinele de Fier Ferdinandsberg, Societatii Anonime pe Actiuni de Mine si Metalurgie Calan, cu sediul la Budapesta.

In 1898 incepe reconstructia vechiului laminor de semifabricate distrus de incendiu. Noul laminor era alcatuit din 4 caje trio si un laminor duo care produceau sine de cale ferata de la 5,25kg/ml la 25.3 kg/ml, precum si platine pentru nevoile proprii si pentru livrarea la Laminorul de Tabla de la Nadrag. Laminorul era antrenat de o turbina de 450 CP.

In anul 1903 este dat in folosinta un laminor de tabla subtire cu doua caje degrosisoare si 2 finisoare. Lnia de laminare, masinile de ajustaj, foarfecele si masinile de planat erau antrenate de o turbina hidraulica de 350 CP. Laminorul mai dispunea de o instalatie de zincuire si de una de plumbuire APLATER.

Prin construirea, in 1912, a inca doua cuptoare SIEMENS-MARTIN de 15 tone/sarja, nu mai era necesara mentinerea cuptoarelor de pudlaj, acestea au fost scoase din uz, Ferdinandsberg fiind ultima uzina din tara care mai folosea aceste cuptoare.

La 8 Februarie 1914 se da in folosinta linia ferata cu ecartament normal care face legatura dintre uzina si gara.
 

Ca urmare a intrarii Romaniei in razboi (August 1916) alaturi de ANTANTA si pentru a-si proteja astfel capitalul investit in instalatiile de aici Societatea de Metalurgie pe actiuni RIMAMURANY demonteaza majoritatea utilajelor si le transfera in Ozd si Corompa in Ungaria. Pentru a se folosi spatiul halelor, acestea sunt inchiriate C.F.R-ului ca ateliere de reparatii.

La 9 Martie 1924, Societatea de Mine si Metalurgie Calan concesioneaza uzinele Calan, Ferdinand si minele Teliuc, Uzinelor metalurgice TITAN SAR, care isi schimba numele devenind TITAN-NADRAG-CALAN, in care majoritatea capitalului era detinut de fratii MAX si EDGARD AUSCHNITH. Inca din acelasi an se reconstruiesc doua cuptoare SIEMENS-MARTIN de 7.5 tone si Laminorul de Tabla. In August 1925 se da in exploatare Laminorul de Profile, cu o linie alcatuita din doua caje degrosisoare trio, doua caje mijlocii si opt caje finisoare actionate de o turbina hidraulica si de o locomotiva cu abur.

In 1932 este construit un cuptor SIEMENS-MARTIN de 25 de tone, cele doua existente marindu-se la 17 tone iar un an mai tarziu incepe construirea unui nou Laminor de Tabla, aici fiind transferate utilajele din cel vechi. In 1934 in hala vechiului laminor sunt instalate masini de laminat benzi la rece si o turnatorie de cilindri. In 1935 este construit Laminorul de Platine cu doua caje degrosisoare trio si o caja finisoare trio. Configuratia prezentata in randurile de mai sus s-a pastrat astfel pana la nationalizare.

De la infintarea TNC si pana in 1934 au mai fost date in exploatare Fabrica de cuie si sarma ghimpata, Turnatoria de Otel si Metal,atelierele anexe, Hidrocentralele Electrice Glimboca si Maru.

Si dupa nationalizare si trecerea in proprietatea statului, uzinelor de la Otelu Rosu le-au fost alocate unele fonduri pentru investitii:
- 1949 - Fabrica de Oxigen
- 1950 - marirea halei de ajustaj a Laminorului de Tabla si un nou cuptor de recoacere, marirea halei Laminorului de Platine si mecanizarea procesului tehnologic, construirea unui cuptor cu propulsie, mese bascuante la caja degrosisoare, marirea depozitului de lingouri.
- 1951 - se reconstruiesc cele 4 cuptoare S.M. la Otelaria Siemens-martin, la o capacitate de 45 de tone/sarja - se construieste Laminorul la Rece, cuptoare de recoacere,instalatie de decapare chimica si instalatii de zincare si plumbuire a benzilor.
- 1956 - Fabrica de Vara si Dolomita
- 1959 - magistrala de aductiune a gazului metan.
- 1964 - 1967 - se mareste din nou capacitatea cuptoarelor S.M. la 70 tone/sarja.
- 1968 - Tragatoria de Bare - investitie foarte rentabila
- 1975 - Otelaria Electrica - cuptoare electrice cu arc si masini de turnare continua, prima de acest fel in Romania.
- 1988 - Turnatoria de Cilindri - cuptoare electrice cu inductie
In 1991 intreprinderea devine societate comerciala cu numele de S.C SOCOMET S.A. OTELU-ROSU
- 1991 - 1995 - se continua investitiile in noul Laminor de Benzi la Rece, care in final va deveni unul dintre cele mai complexe instalatii de acest gen din industria metalurgica din Romania.
- 1996 - 200 de ani de activitate - modernizare Laminorul de Profile - pat de racire a barelor, imbunatatirea procesului tehnologic de laminare.

Dupa constituirea unei societati mixte romano-italiana cu denumirea Easteel Siderurgica Otelu-Rosu, societate care nu a avut o activitate foarte lunga, a urmat privatizarea uzinei si perioada cea mai grea pentru toata zona, programele de investitii au stagnat si promisiunile noilor proprietari nu s-au concretizat. Ca urmare, dupa ani de asteptari si proteste zadarnice, acestor "patroni" de al caror nume nu pomenesc inadins pentru ca nu mai vrem sa ni-l amintim, li s-a reziliat contractul si a fost cautat un alt cumparator.

Ductil Steel, urmatorul proprietar al uzinei, nu a respectat nici el o parte dintre clauzele prevazute in contractul pe care l-a semnat si ma refer aici la una dintre cele mai mari probleme ale orasului Otelu Rosu, poluarea. Programele de investitii preconizate pentru achizitionarea instalatiilor necesare ecologizarii intreprinderii, a Otelariei Electrice in special, au intarziat sa apara iar termenele acordate de Garda de Mediu au fost incalcate regulat.

In cele din urma instalatia de captare si epurare a gazelor arse a fost realizata si pusa in functiune de catre compania MECHEL, noul proprietar punand in functiune si o masina de turnare continua trecand astfel integral la turnarea continua a otelului (6 Martie 2007).

Rezultatele punerii in functiune a instalatiei de filtrare nu sunt in totalitate multumitoare, in prezent existand inca scapari de praf si gaze in atmosfera.